Poli Iași s-a întors din cantonamentul din Turcia și va pregăti în Moldova duelul cu Dinamo, primul oficial pe care îl vor susține la reluarea sezonului competițional.
Tehnicianul moldovenilor Flavius Stoican şi-a cam luat gândul de la play-off, recunoscând că șansele elevilor săi de a reedita performanța de anul trecut sunt mici.
„Dacă mergem în play-off e ca şi cum am lua titlu! Burlacu s-a integrat foarte bine, la Gardoş s-a văzut că nu are meciuri în picioare. Dar îşi revine el. Mi-e teamă de meciul cu Dinamo, o echipă nouă. Rednic face acum la Dinamo ce am făcut eu când am venit la Iaşi!”, a declarat Flavius Stoican, antrenorul principal al ieșenilor.
În Turcia, Poli a disputat cinci meciuri de verificare, întârzierea sosirii ducând la anularea primului test programat, cu FC Atyrau (Kazahstan). Bilanţul formaţiei pregătite de Flavius Stoican a fost de o victorie, parafată de un gol marcat în prelungiri şi patru eşecuri. Ieşenii au marcat de patru ori în amicalele iernii. Trei dintre goluri au fost semnate de jucători care aparţin CSU Craiova, Andrei Burlacu (2) şi Florin Gardoş (1), împrumutaţi până în vară în Copou în schimbul cedării definitive a căpitanului din ultimii ani, Andrei Cristea. O altă reuşită a fost semnată de Rus, care va fi suspendat şi în startul acestui an. Politehnica a încasat zece goluri, nescăpând cu poarta neperforată în niciun meci.
Rezultatele înregistrate de Politehnica Iași în Antalya
Poli – Korona Kielce (Polonia) 0-3 (0-0).
Poli – Esteghlal (Iran) 2-1 (0-0.)
Poli – Dyosgyor (Ungaria) 1-2 (1-2)
Poli – Dinamo Zagreb (Croaţia) 0-2 (0-0).
Poli – Shkupi (Macedonia) 1-2 (1-1)